Asa cum bine cunoastem, deja, una din modificarile aduse Legii Dialogului social se refera la fatul ca, negocierea colectiva este obligatorie la nivelul unitatilor care au cel putin 10 angajati (art. 97 din Legea 367/2022). Totodata si durata negocierii este de maximum 45 de zile (n.r. calendaristice). Ca si pana acum, incheierea contractului colectiv de munca nu este obligatorie, ci doar negocierea sa! (n.r. Neindeplirea de catre angajator a obligatiei privind negocierea colectiva, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 15000 la 20000 lei).

Initiativa negocierii colective apartine oricaruia dintre partenerii sociali. Partenerii sociali sunt Angajatorul si/ sau sindicatul/ reprezentantii salariatilor. La angajatorul la care sunt incadrati minimum 10 angajati/lucratori si la care nu exista sindicat, interesele angajatilor/lucratorilor pot fi promovate si aparate de reprezentantii lor, alesi si mandatati special in acest scop, conform legii.

De mentionat ca, este interzisa orice interventie din partea autoritatilor publice, a angajatorilor si a organizatiilor acestora in alegerea reprezentantilor angajatilor ori in impiedicarea desfasurarii acestor alegeri. Dar, angajatorul, la cererea angajatilor, va facilita desfasurarea procedurilor de alegere a reprezentantilor angajatilor.

Legea spune ca, initiativa negocierii poate apartine oricareia dintre parti. Acolo unde exista, sunt deja create cele doua parti. Dar, acolo, unde nu exista sindicat, iar angajatii nu sunt organizati? Este sau nu angajatorul in acest caz, obligat sa informeze el angajatii? Pot soune ca, aceasta “obligatie”, sa ii zic asa, ar rezulta tocmai din art. 97 alin. 1 din Legea nr. 367/2022. Astfel ca, angajatorul, acolo unde, angajatii nu au reprezentanti vine cu informarea catre acestia privind necesitatea alegerii reprezentantilor in vederea inceperii negocierii colective si, eventual, a incheierii unui contract colectiv de munca, daca cad de acord.

Atentie, insa! Angajatorul informeaza, dar nu poate interveni in procesul de alegere a reprezentantilor. Nu ii poate obliga, doar informa.

Iata mai jos care sunt pasii de urmat in vederea negocierii colective:

  1. Informarea angajatorului cu privire la necesitatea alegerii reprezentantilor salariatilor in vederea inceperii negocierii colective
  2. Acordul angajatorului cu privire la numarul reprezentantilor
  3. Alegerea reprezrntantilor
  4. Infomarea angajatorului cu privire la reprezentantii alesi
  5. Convocarea cu privire la inceperea negocierii propriu-zise
  6. Procesul-verbal sau procesele-verbale incheiate ca urmare a negocierii cu concluziile trase
  7. In caz favorabil, incheierea si inregistrarea contractului colectiv de munca
  8. Informarea salariatilor cu privire la continutul contractului colectiv de munca.

Fisiere atasate:

1. Informarea angajatorului cu privire la necesitatea alegerii reprezentantilor salariatilor:


[pdf-embedder url="/storage/2023/02/01.-Informare-privind-necesitatea-alegerii-reprezentantilor-angajatilor.pdf" title="01. Informare privind necesitatea alegerii reprezentantilor angajatilor"]

2. Acord privind numarul reprezentatilor angajatilor


[pdf-embedder url="/storage/2023/02/02.-Acord-privind-numarul-reprezentatilor-angajatilor.pdf" title="02. Acord privind numarul reprezentatilor angajatilor"]

3. Proces verbal privind alegerea reprezentantilor angajatilor


[pdf-embedder url="/storage/2023/02/03.-Proces-verbal-privind-alegerea-reprezentantilor-angajatilor.pdf" title="03. Proces verbal privind alegerea reprezentantilor angajatilor"]

4. Informarea angajatorului despre alegerea reprezentantilor angajatilor


[pdf-embedder url="/storage/2023/02/04.-Informarea-angajatorului-despre-alegerea-reprezentantilor-angajatilor.pdf" title="04. Informarea angajatorului despre alegerea reprezentantilor angajatilor"]

05. Convocator privind inceperea negocierii CCM la nivel de unitate


[pdf-embedder url="/storage/2023/02/05.-Convocator-privind-inceperea-negocierii-CCM-la-nivel-de-unitate.pdf" title="05. Convocator privind inceperea negocierii CCM la nivel de unitate"]

06. Proces verbal de negociere a CCM la nivel de unitate


[pdf-embedder url="/storage/2023/02/06.-Proces-verbal-de-negociere-a-CCM-la-nivel-de-unitate.pdf" title="06. Proces verbal de negociere a CCM la nivel de unitate"]

07. Imputernicire negociere si semnare CCM de catre angajati


[pdf-embedder url="/storage/2023/02/07.-Imputernicire-negociere-si-semnare-CCM-de-catre-angajati.pdf" title="07. Imputernicire negociere si semnare CCM de catre angajati"]

08. Imputernicire negociere si semnare CCM de catre angajator


[pdf-embedder url="/storage/2023/02/08.-Imputernicire-negociere-si-semnare-CCM-de-catre-angajator.pdf" title="08. Imputernicire negociere si semnare CCM de catre angajator"]

09. Cerere inregistrare CCM la ITM


[pdf-embedder url="/storage/2023/02/09.-Cerere-inregistrare-CCM-la-ITM.pdf" title="09. Cerere inregistrare CCM la ITM"]

10. Imputernicire ridicare CCM de la ITM


[pdf-embedder url="/storage/2023/02/10.-Imputernicire-ridicare-CCM-de-la-ITM.pdf" title="10. Imputernicire ridicare CCM de la ITM"]
Despre negocierea colectiva si pașii ce trebuie urmati pentru aceasta in sensul Legii nr. 367/2022 privind Dialogul Social | Universul Fiscal