PREDESCU MONICA MONICA

PREDESCU MONICA MONICA

Prin înfiinţarea unei societăţi de contabilitate am avut ocazia sa încep practicarea activităţii de contabilitate în urmă cu 25 de ani luând astfel parte la începutul şi la dezvoltarea acestui domeniu în România. Cei peste 500 de clienţi pe care i-am avut în această perioadă, au desfăşurat activităţi în foarte multe domenii, unele colaborări cu aceştia durând de peste 15 ani.

Aceasta diversitate m-a determinat sa fiu într-o continua dezvoltare personală, să îmi împrospătez constant cunoştinţele şi să devin expert contabil, auditor, consultant fiscal şi auditor fonduri europene. In cei peste 25 de ani de activitate am descoperit particularitatile multor domenii de activitate si privesc in continuare fiecare speta ca pe o noua provocare.

Peste 25 de ani de experiența în domeniul contabilităţii.

Peste 10 de ani experiența în audit financiar.

Peste 20 de ani experienţă în expertiză contabilă.

1300 vizualizări

Articole

678 rezultate

TVA pentru sume transferate intre punctele de lucru

Situatie de fapt: Societatea comerciala are 2 puncte de lucru X si Y (comert cu amanuntul). Punctul Y este obligat sa aprovizioneze marfa de la X pe avize de expeditie, neavand semnate contracte comerciale. Punctul Y vinde produsele si incaseaza banii in numerar sau prin plata cu cardul. Vinzare produse cu amanuntul in luna ianuarie = 119000 lei din care TVA = 19000 lei. Punctul Y plateste catre un singur furnizor cu care are incheiat contract cu chitanta suma de 1000 lei din care TVA 19% devine deductibil = 160 lei iar la avize de expeditie transfera pe monetar suma
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
14.03.201824 vizualizari

Microintreprindere in lichidare

Situatie de fapt: O microintreprindere care urmeaza sa se lichideze are solduri de furnizori mai vechi de 3 ani care se doresc a fi inchise. Bilantul de lichidare al societatii se intocmeste in luna februarie. Intrebare: 1. Soldurile mentionate trebuie inchise obligatoriu printr-un cont de venituri (ex. 7588) si impozitate cu 3% sau pot fi inchise, de exemplu, prin contrul 1171 care are sold debitor, avand in vedere ca firma este pe pierdere? 2. In situatia in care este obligatorie impozitarea cu 3%, cand se face declaratia 100 si care este termenul de plata?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
01.03.201870 vizualizari

Degradarea calitativa a florilor

Situatie de fapt: Un depozit de flori face achizitii din Olanda in regim de taxare inversa a TVA-ului. Lunar sunt pierderi imense ce depasesc mult limita de persisabilitati admisa de lege. Pierderile sunt constatate de Autoritatea Nationala Fitosanitara. Intrebare: Se pot scadea florile din gestiune fara sa se colecteze TVA la aceste pierderi?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
20.02.201863 vizualizari

Repartizarea profitului societatilor de tip SRL-D

Situatie de fapt: O societate SRL-D a realizat timp de 2 ani consecutivi pierdere fiscala. In al 3-lea an a obtinut profit. Conform legii care reglementeaza societatile de tip SRL-D societatea este obligata sa reinvesteasca 50% din profit. Conform legii societatilor comerciale societatea trebuie sa formeze o rezerva legala. Conform codului fiscal societatea trebuie sa acopere pierderea fiscala. Niciuna dintre legi nu face referire la celelalte. Intrebare: Care este ordinea in care trebui sa repartizez profitul?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
19.02.201830 vizualizari

Noutati reglementari contabile

In data de 07.02.2018 a fost publicat ORDIN nr. 1243 din 5 februarie 2018 privind completarea unor reglementari contabile. Acesta aduce urmatoarele modificari la Reglementarile contabile : 1. Reglementarile contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1802/2014 se introduc conturile: - 4315 “ contributia de asigurari sociale ( P ) “ - 4316 “ contributia de asigurari sociale de sanatate ( P )” - 436 “ contributia asiguratorie pentru munca ( P )” - 646 “ cheltuieli privind contributia asiguratorie pentru munca “ 2. Reglementarile contabile conforme cu Standardele
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
15.02.201819 vizualizari

Contabilizare plati catre Emag

Situatie de fapt: Comandam pe EMAG un numar de 10 produse, le punem in cosul virtual si achitam intreaga comanda online, cu cardul. Suma totala achitata este de 1500 lei. Ulterior primim de la EMAG factura pentru 8 dintre produse cu valoarea de 1000 de lei si de la o alta societate o factura pentru celelalte 2 produse cu valoarea de 500 lei. Intrebare: Cum inregistram aceasta operatiune in contabilitate?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
09.02.2018111 vizualizari

Monografie contabila achizitie autoturism nou

Situatie de fapt: Firma noastra achizitioneaza din tara, un autoturism nou de la dealer cu 5 locuri marca Skoda in valoare de 148 922.39 RON cu TVA (125 144.86 + 23 777.53). Masina este folosita atat in scopuri economice cat si in scopuri personale. Amortizare liniara pe 6 ani. Intrebare: 1. Care este tratamentul fiscal pentru aceasta operatiune (deductibilitatea amortizarii si a TVA-ului) si care este baza legislativa? 2. Care este monografia contabila pentru aceasta operatiune?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
08.02.2018824 vizualizari