Situație de fapt:
Un IFN cu activitate de creditare, s-a finanțat de la bănci până în anul 2018. Incepand cu anul 2019 finanțarea activității de creditare o asigura actionarii (acționarul majoritar persoana fizica si un actionar persoana juridica, societate detinuta de actionarul majoritar) pe baza de contract cu dobanda de 4,2%/an. Împrumuturile acordate de persoana fizica sunt în cea mai mare parte în euro (în contract este prevăzută restituirea imprumutului si plata dobanzii in euro) și în mica masura în lei.
Actionarul persoana juridica a imprumutat IFN in lei. În anul 2020 acest împrumut este rambursat integral, singurul care finanțează IFN este persoana fizica (acționarul majoritar). Dobânda percepută de actionari pentru împrumuturile acordate IFN este sub nivelul dobanzii pe care societatea a platit-o în relație cu banca și sub nivelul dobânzii percepute clienților.
În calculul impozitului pe profit, IFN mareste baza de impozitare cu cheltuială cu dobanda platita considerata nedeductibila, raportandu-se la prevederile OG 13/2011 aprobată prin Legea 43/2012, Art. 5 (1)În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, dobanda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. Concret, societatea face următorul calcul: compara rata dobanzii platite cu rata dobânzii legale stabilita de BNR (valabilă în fiecare perioada) și diferenta de arta aplicata la dobanda datorata (atat pentru lei cat și pentru valută) este considerata cheltuiala nedeductibila și se impoziteaza.
Întrebare:
Care este prevederea fiscală care limitează la deducere cheltuieli cu dobanda platita la împrumuturile acordate de actionari, în condițiile în care societatea are ca obiect de activitate, creditarea persoanelor fizice și juridice?
