Situatie de fapt:
Ca și regulă generală, cheltuiala cu achiziția caselor de marcat este cheltuială nedeductibilă la calculul impozitului pe profit, iar aceasta reduce impozitul pe profit datorat pentru trimestrul în care s-a realizat punerea în funcțiune.
În cazul în care nu se poate recupera costul cu achiziția din impozitul pe profit, această recuperare se poate proroga în aceleași condiții o perioadă de 7 ani.
Legea nu distinge între costul unei case de marcat mai mic de 2.500 lei, ce s-ar încadra la cheltuielile cu materialele de natura obiectelor de inventar, respectiv la costul mai mare de 2.500 lei, caz în care se identifică un mijloc fix supus amortizării.
Intrebare:
Având în vedere această prevedere, pentru casele de marcat fiscale cu valoare de achiziție mai mare de 2.500 lei (casa de marcat va fi încadrată contabil în categoria de mijloace fixe supusă amortizării pe durata normată, cu deducerea amortizării conform reglementărilor aplicabile) care va fi procedura de urmat?
