Situație de fapt:
În cadrul unui contract pentru închiriere imobil se precizeaza urmatoarele:
1. Având în vedere că părțile decid că LOCATARUL va efectua cu acordul LOCATORULUI lucrări de amenajări interioare, și că aceste lucrări reprezintă o investiție care rămâne în clădire după încetarea contractului, LOCATORUL oferă LOCATARULUI 3 luni de gratuitate la chirie pentru a contribui la investițiile aduse de LOCATAR conform unei listei agreate de LOCATOR (Anexa 2 la contract), ca fiind lucrări considerate utile și după plecarea LOCATARULUI, urmând ca acestea să nu facă obiectul aducerii la starea inițială a clădirii la finalizarea contractului.
2. În cazul în care LOCATARUL propune LOCATORULUI lucrări de amenajare suplimentare și acesta le agreează, lucrări care rămân în clădire și aduc beneficiu acesteia, după validarea scrisă din partea LOCATORULUI, acesta va acorda pe parcursul primilor 3 ani o lună suplimentară gratuită la chirie, (a 4-a), aceasta reprezentând 50% din valoarea lucrărilor, urmând ca modul de deducere a acesteia să se decidă de comun acord.
Precizăm ca Locatorul/ Proprietarul este o persoana fizica, neinregistrata în scopuri de TVA și Locatarul/ Chiriașul este o persoana juridica, neinregistrata in scopuri de TVA.
De asemenea, precizăm ca nu se cunoaste valoarea clădirii închiriate.
Întrebare:
Avem rugămintea sa ne ajutați cu monografia contabila pe toată durata contractului de închiriere în cazul Chiriasului persoana juridica pentru:
a) cheltuielile de chirie
b) lucrările de amenajare a spațiului (atât la finalizarea acestora cât și la finalul contractului de chirie, după ce Locatorul va elibera spațiul și lucrările vor intra în proprietatea Locatarului/Proprietarului); de asemenea, dacă este posibil ca operațiunile sa intre-n sfera TVA, va rog sa ne comunicati.

