Situatie de fapt:
Societatea (Vanzatorul) urmeza sa vanda dreptul litigios asupra creanței deținute împotriva unei societati/persoane cu sediul/domiciliul pe teritoriul Thailandei (necunoscuta) și pretinse de Vânzător în cadrul procedurii penale înregistrate de organele competente din Thailanda și/sau în cadrul procedurii penale înregistrate de autoritățile din Romania ca urmare a plângerii formulate de Vânzător
Vânzătorul transferă Cumparatorului iar Cumpărărtorul dobandeste de la Vânzător toate și orice drepturi, prezente și/sau viitoare în legatură directă sau indirectă cu creanța la care este îndreptățit Vânzătorul în cadrul procedurii penale înregistrate de autoritățile thailandeze, ca urmare a plângerii penale formulate de către Vânzător personal și/sau prin persoane interpuse și/sau în cadrul procedurii penale înregistrate de autoritățile din Romania, ca urmare a plângerii penale înregistrate de Vânzător.
De asemenea, Vânzătorul transferă Cumpărărtorului orice drept pe care Vânzătorul l-ar avea/și l-ar putea exercita, în calitate de persoana vătămată/parte civilă în cadrul proceselor penale înregistrate pe rolul oricăror instituții din România sau din strainătate și nu numai și are dreptul de a sesiza orice alte instituții abilitate să investigheze faptele deja sesizate de Vânzător sau orice alte fapte în directă sau indirectă legatură cu prejudiciul suferit de Vânzător în vederea recuperării prejudiciului suferit de Vânzător care revin în întregime Cumpărătorului;
Părțile declară și garantează că, Cumpărărtorul se va substituit în totul Vânzătorului pentru recuperarea prejudiciului suferit de Vânzător în temeiul prezentului Contract și va avea același drepturi ca acesta urmând ca orice sume recuperate să revină în exclusivitate Cumpărătorului.
In contabilitatea Vazantorului creanta este inregistrata pe clienti incerti si este constituit provizion pentru litigiu.
Intrebare:
Care este regimul TVA la vanzarea drepturilor litigioase si care ar fi monografia contabila in cazul acestei tranzactii?
