Situatie de fapt:

Un executor judecatoresc trebuie să procedeze la vânzarea la licitație a unui număr de 17 parcele de teren intravilan construibil, aflat în proprietatea unei persoane fizice neînregistrata ca plătitor de TVA.

Intrebare:

Dacă licitatia este unica și vizează vânzarea celor 17 parcele ca un corp comun, printr-un singur act de adjudecare, se consideră că sunt îndeplinite condițiile prevazute de art 269 cod fiscal privind existenta unei activități economice continue, respectiv dacă vânzarea unică a parcelelor trebuie interpretată ca o vânzare succesiva, caz în care după ce valoarea cumulată a vânzărilor depășește 300.000 lei persoana fizica devine plătitor de TVA?

Raspuns parțial - Testează gratuit timp de 7 zile!

Pentru a raspunde intrebarii dvs, trebuie facute mai intai niste precizari referitoare la calitatea de persoana impozabila conform prevederilor legale in vigoare. Conform Codului Fiscal, notiunea de persoana impozabila din punct de vedere al taxei pe valaorea adaugata o reprezinta orice persoana care desfasoara, de o maniera independenta si indiferent de loc, activitati economice de natura celor prevazute de lege, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activitati.

În sensul art. 269 alin. (2) din Codul fiscal, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în concordanță cu principiul de bază al sistemului de TVA potrivit căruia taxa trebuie să fie neutră, se referă la orice tip de tranzacții, indiferent de forma lor juridică, astfel cum se menționează în constatările Curții Europene de Justiție în cazurile C-186/89 Van Tiem, C-306/94 Regie dauphinoise, C-77/01 Empresa de Desenvolvimento Mineiro SA (EDM) ( Cap. III –Persoane impozabile, Cod Fiscal).

Înregistrează-te pentru răspunsul complet

  • Alerte Fiscale scrise și webinarii!
  • Consultant AI disponibil 24 din 24
  • Acces Reviste Bența - Prietenii Fiscalității și Prietenii Contabilității
  • Acces la baza de date de spețe din toate domeniile de activitate
  • Răspundem la orice speță din domeniile: fiscalitate, contabilitate și resurse umane
  • Dăm răspunsuri personalizate pentru fiecare situație în parte
  • Interpretam legislația în așa fel încât să fie pe înțelesul tuturor
  • Ai siguranță în relația cu autoritățile
  • Te asiguri ca ești în legalitate
Simona Jurescu

Articol scris de catre Simona Jurescu, in data de 17.11.2020

In anul 2002 ca urmare a dezvoltarii constante a societatii de contabilitate SC Excelcont SRL, apare oportunitatea infiintarii unei sucursale in Timisoara. Din acel an sucursala din Timisoara este condusa si organizata de doamna Jurescu Simona.

Vezi pagina autorului
Regim TVA vanzare terenuri executare silita | Universul Fiscal