Situatie de fapt:
Suntem dealer auto. In cadrul procesului de vanzare autoturisme, intervine uneori si creditarea, pentru clientii care nu au suficient capital.
Noi, punem in legatura finantatorul cu clientul. Aceasta activitate este efectuata in baza unui ACORD DE ADEZIUNE si a unui ACORD DE SUBCONTRACTARE. La obiect, avem:\"Furnizorul, în calitatea sa de subcontractant, realizează activitatea de intermediere a Produselor Financiare ale Creditorului, care constă, printre altele, în a indica Clientului ocaziile de a încheia un astfel de contract, în a prezenta detaliile prestațiilor reciproce din Contractul de credit, finalitatea unei astfel de activități fiind aceea de a face ceea ce este necesar pentru ca cele două părți (Creditorul și Clientul) să încheie un Contract de Credit pentru achiziționarea de Bunuri vândute de către Furnizor, fără ca Subcontractantul să aibă un interes propriu cu privire la conținutul Contractului de Credit, (denumite în continuare ‘Servicii’ sau ‘Servicii Subcontractate’) la termenele si condițiile stabilite în Anexa I – Manualul de Credit\"
In baza acestei formulari, finantatorul ne cere sa facem factura de comision, fara TVA si sa invocam scutirea de la art. 292, alin 2.
Daca ne uitam la art. 292, alin (2), acesta se refera la:
1. acordarea și negocierea de credite, precum și administrarea creditelor de către persoana care le acordă;
2. negocierea garanțiilor de credit ori a altor garanții sau orice operațiuni cu astfel de garanții, precum și administrarea garanțiilor de credit de către persoana care acordă creditul;
3. tranzacții, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente, plăți, viramente, creanțe, cecuri și alte instrumente negociabile, exceptând recuperarea creanțelor;
4. tranzacții, inclusiv negocierea, privind valuta, bancnotele și monedele utilizate ca mijloc legal de plată, cu excepția obiectelor de colecție, și anume monede de aur, argint sau din alt metal ori bancnote care nu sunt utilizate în mod normal ca mijloc legal de plată sau monede de interes numismatic;
Din punctul nostru de vedere, nu ne aflam in nici una din situatiile prevazute in aceste articole: nici nu acordam nici nu negociem. Totusi, ei spun ca Acordul este folosit cu toti dealerii din tara si ca acestia au facturat fara TVA.
Am tot cautat si am vazut ca legiuitorul face distinctie in privinta acestor servicii: daca ele sunt platite la succes, adica in cazul in care operatiunea se finalizeaza cu finantarea operatiunii si nu este platibila indiferent daca se incheie un contract de finantare, sau nu.
Intrebare:
Ce justificari ar trebui sa le mai cer pentru a putea face factura fara TVA?
