Situatie de fapt:
Cabinet veterinar cod CAEN 7500, devine platitoare de TVA incepand cu 01.10.2021 . Acest cabinet desfasoara activitati de prestari servicii veterinare. Pretul final al acestor servicii include si tratamentul pentru animale.
Materialele folosite in aceste tratamente sunt atat cu cota de TVA 19%, cat si cu cota de TVA 9%, materialele cu 9% TVA fiind reprezentate de medicamente, avand ponderea cea mai mare din materialele folosite si sunt tratate ca si materiale consumabile (cont 3028).
Precizam ca fisa de tratament cuprinde materialele folosite la pretul de achizitie, inclusiv tva + manopera veterinarului.
Mentionam ca medicamentele achizitionate cu cota de 9% TVA sunt folosite exclusiv pentru administrarea de tratament si nu pentru vanzare.
Pe de alta parte, exista si vanzare cu amanuntul al unor produse, precum hrana animale, cat si accesorii pentru acestea, cu cota de 9%, cat si cu 19%.
Intrebare:
Dorim sa aflam o monografie contabila pentru un cabinet veterinar.
Tratamentul veterinar (care cuprinde manopera+materiale) poate fi tratat ca un intreg unitar, respectiv inregistrarea pe contul 704 si descarcarea materialelor pe baza bonului de consum sau tratarea separata a manoperei si materialelor, materialele devenind marfuri.
Din punct de vedere al cotelor de TVA aplicabile, dorim sa stim ce cota de TVA se aplica in cazul serviciilor (servicii care cuprind manopera, cat si materiale care la achizitie au cota de TVA 9%). Practic, materialele intra in gestiune cu 9% TVA, iar veniturile fiind considerate prestari de servicii veterinare ce cuprind si tratamentul au cota de 19%?
