Situatie de fapt:
Societatea noastră desfășoară activități de comercializare en-gros a motorinei. În acest context, vă rugăm să ne sprijiniți cu o clarificare referitoare la modul de determinare a costului de achiziție al mărfurilor, respectiv dacă cheltuielile de transport se includ în acesta și implicit în baza de calcul a adaosului comercial.
Intrebare:
Mai exact, dorim să cunoaștem tratamentul contabil al costurilor de transport în următoarele situații:
1. Transportul mărfii de la furnizor (Oil Terminal) la depozitul societății;
2. Transportul mărfii de la furnizor direct la client (livrare directă, fără intrare în gestiunea societății);
3. Transportul mărfii de la depozitul societății către client.
Vă rugăm să ne precizați în ce măsură aceste costuri de transport se includ în costul de achiziție al mărfurilor și dacă acestea influențează calculul valorii medii a adaosului comercial.
În vederea stabilirii corecte a prețurilor pentru benzină și motorină, vă rugăm să ne precizați metoda de determinare a costului de achiziție al mărfurilor la ieșirea din stoc.
Concret, dorim să știm dacă trebuie utilizat costul mediu ponderat sau metoda FIFO (în ordinea prețurilor de intrare).
