PREDESCU MONICA MONICA

PREDESCU MONICA MONICA

Prin înfiinţarea unei societăţi de contabilitate am avut ocazia sa încep practicarea activităţii de contabilitate în urmă cu 25 de ani luând astfel parte la începutul şi la dezvoltarea acestui domeniu în România. Cei peste 500 de clienţi pe care i-am avut în această perioadă, au desfăşurat activităţi în foarte multe domenii, unele colaborări cu aceştia durând de peste 15 ani.

Aceasta diversitate m-a determinat sa fiu într-o continua dezvoltare personală, să îmi împrospătez constant cunoştinţele şi să devin expert contabil, auditor, consultant fiscal şi auditor fonduri europene. In cei peste 25 de ani de activitate am descoperit particularitatile multor domenii de activitate si privesc in continuare fiecare speta ca pe o noua provocare.

Peste 25 de ani de experiența în domeniul contabilităţii.

Peste 10 de ani experiența în audit financiar.

Peste 20 de ani experienţă în expertiză contabilă.

1429 vizualizări

Articole

678 rezultate

Cheltuiala curenta sau investitie in curs?

Situatie de fapt: Un teren urmeaza a fi scos din circuitul agricol în scopul realizarii unei investitii (pe teren se va construi o platforma industriala). Pentru scoaterea din circuitul agricol se va achita o taxă. Intrebare: Taxa pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului poate fi considerată cheltuială curentă sau se va considera investiție în curs?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
07.03.202281 vizualizari

Venituri obtinute din Romania de nerezidenti

Situația de fapt: O societate din Ro primeste factura de servicii management / consultanta de la o firma din grup din CZ pe care o si achita. Întrebare: Avand in vedere preverile art 223 alin 1 lit 1 si normele de aplicare, care este tratamentul fiscal al veniturilor mai sus mentionate platite catre firma din CZ, ce obligatii declarative / plata are societatea din Ro (declaratia 100, declaratia 207)? Este obligatorie prezentarea certificatului de rezidenta fiscala din CZ pentru a considera veniturile neimpozabile in Ro avand in vedere ca exista conventia de evitare a dublei impuneri intre cele doua state?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
02.03.202264 vizualizari

Locul prestarii de servicii

Situația de fapt: SRL ce desfasoara activitati economice conform cod CAEN 479 "Comert cu amanuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet" mai exact vanzare bunuri pe platforma Amazon din Germania. SRL- ul are cod TVA de Romania si Germania. SRL-ul achizitioneaza marfa din Cehia pe cod TVA de Germania si o trimite la un centru de control si preparare (Prep Center) din Germania pentru ambalare, etichetare si control. Dupa acest proces, marfa este trimisa la depozitul Amazon din Germania. Prep Center-ul are cod TVA valid de Germania si emite o factura de servicii ( pentru etichetare, ambalare, control
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
28.02.202231 vizualizari

Livrare terenuri. Regim TVA

Situația de fapt: O societate aflata in faliment are in derulare procedura de vanzare a 2 imobile terenuri cu urmatoarele caracteristici: - un teren pentru care in certificatul de urbanism eliberat de Primaria Comunei sunt mentionate urmatoarele: regimul juridic: imobil: teren in suprafata de 2.000 mp; amplasament: extravilanul localitatii; regimul economic: folosinta actuala: arabil; destinatia conform PUG si RLU aprobate: teren cu destinatie agricola; regimul tehnic: asupra terenului nu este instituit un regim urbanistic; - un teren pentru care in certificatul de urbanism eliberat de Primaria Comunei sunt mentionate urmatoarele: regimul juridic: imobil: teren in suprafata de 5.000 mp; amplasament:
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
23.02.2022144 vizualizari

Corectarea erorilor contabile

Situatie de fapt: La inventarierea unei societati s-a constatat faptul ca, un mijloc fix a fost incadrat eronat in clasa din cadrul Mijloacelor fixe si anume: - este vorba despre o linie de imbuteliere apa incadrata la clasa 2.1.14.9. Alte maşini, utilaje şi instalaţii neregăsite în cadrul clasei 2.1.14. 9-15 ani (durata de amortizare era de 9 ani) - tehnicianul liniilor ne-a explicat ca trebuia sa incadram linia in categoria 2.1.14.4. Maşini, utilaje şi instalaţii pentru ambalarea produselor alimentare. 8-12 Maşini, utilaje şi instalaţii pentru producerea conservelor de legume şi fructe. 8-12 Maşini, utilaje şi instalaţii comune pentru industria alimentară.
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
19.02.202230 vizualizari

Vanzari imobile de catre persoana fizica. Tratament TVA

Situatie de fapt: O persoana fizica cumpara patru apartamente noi, cu TVA 5%, in ideea de a le folosi sau poate, inchiria. La un moment dat, isi face niste calcule si doreste sa le vanda. Intrebare: Cum trebuie sa procedeze legal cu vanzarile ca sa nu trebuiasca sa se declare platitor de TVA? Daca va plati TVA, cat va fi tva-ul 19 % sau conform legii cu locuintele conform valorii de vanzare, de 450 000lei/700 000lei (adica 5%) si ce depaseste 19 %? Este legala solutia: a) Se vinde doar un apartament pe an b) se vand doua apartamente pe
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
10.02.202296 vizualizari

Inregistrarea in scop de TVA

Situatie de fapt: Societatea are cod CAEN 6820 si urmeaza sa faca investitii foarte mari la un imobil adus ca aport la capitalul social al societatii de asociatii nerezidenti ( cladire S+P+3E+M) Precizam ca de la infiintare societatea nu a inregistrat venituri, cladirea fiind incadrata in clasa a II a de risc seismic nu a fost inchiriata. Intrebare: Cand poate opta societatea pentru inregistrarea ca si platitor de tva la inceperea lucrarilor sau dupa finalizarea investitiei? Ce documente trebuie depuse in ambele cazuri?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
28.01.202233 vizualizari

Scutirea de impozit a profitului reinvestit

Situatie de fapt: O societate (agricultura-activitatea principală+stație sortare deșeuri) a fost microîntreprindere în perioada 01.01.2021-30.06.2021. Începând cu data de 01.07.2021 a devenit societate plătitoare de impozit pe profit (16%), cu obligația de declarare/plată anuală a impozitului. În data de 15.02.2021 societatea a achiziționat/recepționat un transformator electric (cod 2.1.16.3.1) care a fost pus în funcțiune mai târziu, în luna 11.21, deoarece abia în luna noiembrie 2021 a fost realizat racordul la rețeaua de energie electrică (motivul întârzierii punerii în funcțiune fiind distanța de 2,5 km dintre stația de sortare și primul stâlp de electricitate și birocrația obținerii avizului de racordare). Intrebare:
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
23.01.202272 vizualizari