PREDESCU MONICA MONICA

PREDESCU MONICA MONICA

Prin înfiinţarea unei societăţi de contabilitate am avut ocazia sa încep practicarea activităţii de contabilitate în urmă cu 25 de ani luând astfel parte la începutul şi la dezvoltarea acestui domeniu în România. Cei peste 500 de clienţi pe care i-am avut în această perioadă, au desfăşurat activităţi în foarte multe domenii, unele colaborări cu aceştia durând de peste 15 ani.

Aceasta diversitate m-a determinat sa fiu într-o continua dezvoltare personală, să îmi împrospătez constant cunoştinţele şi să devin expert contabil, auditor, consultant fiscal şi auditor fonduri europene. In cei peste 25 de ani de activitate am descoperit particularitatile multor domenii de activitate si privesc in continuare fiecare speta ca pe o noua provocare.

Peste 25 de ani de experiența în domeniul contabilităţii.

Peste 10 de ani experiența în audit financiar.

Peste 20 de ani experienţă în expertiză contabilă.

1402 vizualizări

Articole

678 rezultate

Cum inregistrez factura primita de la executorul judecatoresc?

Situatie de fapt: O societate A ia un credit de la banca. Societatea aduce drept garant societatea B. Aceasta gireza creditul societatii A cu o hala pe care o detine. Societatea A nu restituie creditul si banca decide sa execute societatea B, in calitate de girant, prin preluarea halei, in contul creditului nerambursat. In acest scop, banca apeleaza la un executor judecatoresc care intocmeste o factura pentru preluarea halei de catre banca. In factura emisa de catre executorul judecatoresc vanzatoare este societatea B si cumparatoare este banca. Intrebare: 1. Cum se va trata din punct de vedere fiscal factura emisa
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
08.11.2018121 vizualizari

Cum se impoziteaza veniturile din jocuri de noroc la microintreprinderi?

Situatie de fapt: Firma neplatitoare de TVA si care aplica impozitul pe veniturile microintreprinderilor are incheiat un contract de asociere in participatiune cu o alta firma care detine aparate de jocuri de noroc. Firma noastra are in locatie acele aparate de jocuri noroc si primim lunar deconturi pe care sunt mentionate veniturile din jocuri de noroc (suma totala si cat revine fiecarei partirespectiv, 50% si 50% din suma totala). Taxa de autorizare si taxa de viciu apar pe ultimul decont din ultima zi din luna. Pe acel ultim decont apare si totalul veniturilor din jocuri de noroc. In luna apar
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
02.11.2018226 vizualizari

Cum se face înregistrarea în contabilitate a dividendelor trimestriale, potrivit noii Legi 163/2018

Ca urmare a adoptării Legii 163/2018 care reglementează modul și condițiile în care se pot distribui dividende trimestrial din profitul exercițiului financiar curent, în data de 17.09.2018, a fost publicat Ordinul Ministrului Finanțelor Publice (OMFP) 3067/2018. Așadar, dacă până de curând repartizarea dividendelor putea fi efectuată numai anual, dupa aprobarea situatiilor financiare anuale, pentru anul precedent, conform noilor reglementări, orice asociat sau acționar al unei firme poate scoate bani din firma si prin repartizarea dividendelor aferente anului în curs, trimestrial, începând cu trimestrul al III-lea al anului 2018. Aceasta nouă modificare va veni în sprijinul întreprinzătorilor mici şi are ca
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
02.11.20182019 vizualizari

Poate administratorul sa plateasca datoriile societatii cu cardul personal?

Situatie de fapt: O societate inregistreaza facturi de furnizori diverse si bonuri fiscale de combustibil emise pe numele acesteia dar achitate cu cardul personal al administratorului. Administratorul este asocia unic si salariat al societatii. Pentru toate aceste facturi si bonuri se face decont de cheltuieli pe numele administratorului. Intrebare: Acest lucru este corect din punct de vedere contabil?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
02.11.2018156 vizualizari

Cladirile neutilizate se amortizeaza?

Situatie de fapt: Un SRL platitor de impozit pe profit si TVA, detine o cladire pe care a folosit-o pentru activitatea proprie pana in aprilie in acest an. Din aprilie pana in noiembrie cladirea nu a mai fost utilizata deloc, iar din noiembrie a fost data catre terti in regim de inchiriere. In perioada neutilizarii nu a mai fost inregistrata amortizarea cu cladirea. In contabilitate nu s-a mai inregistrat niciun fel de cheltuiala in acea perioada. Intrebare: Trebuia inregistrat obligatoriu pentru cele 7 luni, ajustari cu deprecierea?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
31.10.201869 vizualizari

Cand devine o cladire „investitie imobiliara”?

Situatie de fapt: O societate, platitoare de TVA si impozit pe profit detine o cladire cu 2 etaje in care si-a desfasurat activitatea pana la 30.09.2018. Incepand cu 01.10.2018 societatea isi muta activitatea in alt sediu, cladirea pe care o are in proprietate, inchiriind-o la un tert (doar un etaj). Intrebare: 1. Se va trece partea inchiriata din cladire de la "Constructii" la " Investitii imobiliare" (proportional) si nu se va mai calcula amortizarea? Dar pentru partea ramasa neinchiriata? 2. Care vor fi inregistrarile contabile si impactul asupra impozitului pe profit si TVA?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
26.10.201827 vizualizari