PREDESCU MONICA MONICA

PREDESCU MONICA MONICA

Prin înfiinţarea unei societăţi de contabilitate am avut ocazia sa încep practicarea activităţii de contabilitate în urmă cu 25 de ani luând astfel parte la începutul şi la dezvoltarea acestui domeniu în România. Cei peste 500 de clienţi pe care i-am avut în această perioadă, au desfăşurat activităţi în foarte multe domenii, unele colaborări cu aceştia durând de peste 15 ani.

Aceasta diversitate m-a determinat sa fiu într-o continua dezvoltare personală, să îmi împrospătez constant cunoştinţele şi să devin expert contabil, auditor, consultant fiscal şi auditor fonduri europene. In cei peste 25 de ani de activitate am descoperit particularitatile multor domenii de activitate si privesc in continuare fiecare speta ca pe o noua provocare.

Peste 25 de ani de experiența în domeniul contabilităţii.

Peste 10 de ani experiența în audit financiar.

Peste 20 de ani experienţă în expertiză contabilă.

1363 vizualizări

Articole

678 rezultate

Reevaluarea actiunilor

Situatie de fapt: O societate rezidenta in Romania, platitoare de impozit pe profit, decide sa achizitioneze parti sociale la o societatea rezidenta intr-un stat cu care Romania nu are incheiata Conventie pentru Evitarea Dublei Impuneri. In contractul de vanzare parti sociale este prevazut un grafic de efectuare a platilor precum si penalitati pentru nerespectarea scadentelor. Contractul este autentificat de catre un notar. Intrebare: 1. Veniturile din reevaluarea titlurilor de participare in situatia mentionata, sunt impozabile? 2. Cheltuielile cu reevaluarea titlurilor de participare in situatia mentionata, sunt deductibile? 3. Penalitatile prevazute in contractul de vanzare sunt deductibile?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
01.08.201834 vizualizari

In ce conditii se pot acorda dividende trimestrial?

In data de 12.07.2018 s-a publicat LEGEA nr. 163 din 10 iulie 2018 pentru modificarea si completarea Legii contabilitatii nr. 82/1991, modificarea si completarea Legii societatilor nr. 31 / 1990, precum si modificarea Legii nr.1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei. Prin adoptarea acestei legi se reglementeaza repartizarea in cursul exercitiului financiar de dividende din profitul interimar al respectivului exercitiu ( in concluzie se pot repartiza dividende pentru anul 2018 din profitul trimestrial al anului 2018). S-au modificat reglementarile privind acest aspect din: - Legea 82/1991 - Legea contabilitatii - Legea 31/1990 – Legea societatilor comerciale - Legea 1/2015 –Legea cooperatiei
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
24.07.201865 vizualizari

Obligatii declarative ale societatilor cu an fiscal modificat

Situatie de fapt: O societate are anul fiscal modificat, respectiv 01.04.2017 - 31.03.2018. Firma a fost platitoare de impozit pe profit in anul 2017. In trimestrul 1 din 2018 a trecut la impozit pe veniturile microintreprinderilor conform Codului Fiscal , iar de la 01.04.2018 a revenit la impozitul pe profit pentru ca are capital social subscris si varsat de 675000 lei si 18 salariati. Firma are pierdere fiscala de 87 508 lei din anul 2016 iar acum este pe profit. Intrebare: - Ce declaratii depunem la 30.06.2018? - Declaratia 100 la trimestrul 2 din 2018 pentru impozit pe profit? -
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
23.07.201826 vizualizari

S-a modificat O 1802 / 2014 . Reglementari contabile ( Contul 441 )

Prin ORDIN nr. 2531 publicat in 18 iulie 2018 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabila la 30 iunie 2018 a operatorilor economici, precum si pentru modificarea si completarea unor reglementari contabile, se aduc modificari la: 1. OMFP 1802/2014 (REGLEMENTĂRILE CONTABILE PRIVIND SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE) SI LA OMFP 2844/2016 (REGLEMENTĂRILE CONTABILE CONFORME CU IFRS) ASTFEL: !! Se modifica denumirea contului 441 „impozit pe profit / venit" in „impozit pe profit si alte impozite" !! Se introduc conturile : - 4415 - impozitul specific unor activitati - 6231 – cheltuieli de protocol - 6232 – cheltuieli de reclama si publicitate - 695
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
23.07.2018101 vizualizari