PREDESCU MONICA MONICA

PREDESCU MONICA MONICA

Prin înfiinţarea unei societăţi de contabilitate am avut ocazia sa încep practicarea activităţii de contabilitate în urmă cu 25 de ani luând astfel parte la începutul şi la dezvoltarea acestui domeniu în România. Cei peste 500 de clienţi pe care i-am avut în această perioadă, au desfăşurat activităţi în foarte multe domenii, unele colaborări cu aceştia durând de peste 15 ani.

Aceasta diversitate m-a determinat sa fiu într-o continua dezvoltare personală, să îmi împrospătez constant cunoştinţele şi să devin expert contabil, auditor, consultant fiscal şi auditor fonduri europene. In cei peste 25 de ani de activitate am descoperit particularitatile multor domenii de activitate si privesc in continuare fiecare speta ca pe o noua provocare.

Peste 25 de ani de experiența în domeniul contabilităţii.

Peste 10 de ani experiența în audit financiar.

Peste 20 de ani experienţă în expertiză contabilă.

1410 vizualizări

Articole

678 rezultate

Conditii de aplicare a facilitatii fiscale pentru sectorul agricol

Situatie de fapt: O societate comerciala avand cod caen pentru activitatea principala 0149-Cresterea altor animale, are ca activitate cresterea de animale (nurci) pentru blana. Acestea sunt crescute timp de un an, apoi cu exceptia celor pentru reproductie sunt jupuite iar blanurile sunt vandute la 3 case de licitatie din Europa. La data de 30/06/2022 Cifra de Afaceri totala este de 15.007.924 lei din care 14.974.185 lei venituri din vanzarea produselor finite (blanuri de nurci) si 33.739 lei venituri din servicii prestate (transport pentru alti clienti). Soldul debitor al contului 711 este 6.649.021 lei. Intrebare: Avand in vedere specificul activitatii si
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
26.08.202292 vizualizari

Factura de la un furnizor fara CUI

Situatie de fapt : O persoana juridica alege sa incheie contracte de asociere in participatie in calitate de asociat prim, in vederea efectuarii de transport alternativ (Uber, Bolt) cu diverse persoane fizice (asociati secunzi) care aduc ca aport principal in aceasta asociere mijlocul de transport (masina). Persoana juridica are ca aport: obtinerea tuturor autorizatiilor necesare, administrarea veniturilor, cheltuielilor, dotarea cu case de marcat, efectuarea contabilitatii societatii cat si intocmirea deconturilor in participatiune obligatorii lunar, in functie de care se retine impozitul pe venitul asociatului persoana fizica la sursa si se depune D100. Intrebare: In afara de intocmirea decontului in participatiune
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
25.08.2022107 vizualizari

Conditii de aplicare a facilitatii fiscale pentru sectorul agricol

Situatie de fapt: O societate comerciala avand cod caen pentru activitatea principala 0149-Cresterea altor animale, are ca activitate cresterea de animale (nurci) pentru blana. Acestea sunt crescute timp de un an, apoi cu exceptia celor pentru reproductie sunt jupuite iar blanurile sunt vandute la 3 case de licitatie din Europa. La data de 30/06/2022 Cifra de Afaceri totala este de 15.007.924 lei din care 14.974.185 lei venituri din vanzarea produselor finite (blanuri de nurci) si 33.739 lei venituri din servicii prestate (transport pentru alti clienti). Soldul debitor al contului 711 este 6.649.021 lei. Intrebare: Avand in vedere specificul activitatii si
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
17.08.202229 vizualizari

Calcul rezultat fiscal impozabil fosta microintreprindere care trece la sistemul de impozitare pe profit

Situatie de fapt: O firmă a fost plătitoare de impozit pe profit cu plăți anticipate trimestrial în anul 2017. Plățile anticipate au fost in suma de 13.585 lei/ trimestru în 2017. În declarația D101 pe anul 2017, impozitul pe profit anual a fost în valoare de 135.748 lei. Din 2018 a devenit plătitor de impozit pe veniturile microintreprinderilor. În 2021 trim 4 a devenit din nou plătitor de impozit pe profit și pt că, contabilitatea a fost preluată de altă societate de expertiză contabilă, nu s-a știut faptul că a rămas activat decl 012 cu plăți anticipate trimestrial. Acum urmează
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
12.08.202286 vizualizari

Delegatie- documente pe numele administratorului

Situatie de fapt: Administratorul unei societiati a fost in interesul societatii la o societate din Franta, iar pentru aceasta a adus un decont cu documentele atasate, toate facturile de cazare au fosst emise pe numele administratorului, nu al firmei. Administratorul nu este remunerat de catre firma (nu este nici salariat, nu are nici contract de mandat). Societatea este platitoare de impozit pe venit. Intrebare: Se pot inregistra aceste facturi in contabilitate avand in vedere ca au fost emise pe numele administratorului? Are dreptul la diurna avand in vedere ca nu are calitatea de salariat sau sa aiba contract remunerat de
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
12.07.2022470 vizualizari

TVA achizitie auto Germania de catre o societate neplatitoare de TVA in Romania

Situatie de fapt: Societate neplatitoare de tva in Romania, obtine codul de tva pentru tranzactii intracomunitare si achizitioneaza un autoturism din Germania. Firma din Germania emite o factura cu TVA pe care scrie insa Livrare intracomuitara scutita de la plata TVA conf art.138 din Directiva 2006/112/CE, in dreptul TVA scriind 19% TVA pentru garantie. Societatea din Romania inmatriculeaza auto in Romania, primeste in contul bancar TVA ul de la Societatea din Germania, dar nu primeste nici o alta factura de storno si refacturare fara tva. Intrebare: Cum si cand declar in 390? Societatea din Romania este obligata la plata TVA
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
08.07.2022484 vizualizari

Factura in valuta de la un neplatitor de TVA

Situatie de fapt: Un SRL microintreprindere, platitor trimestrial de tva, primeste lunar acest model de factura atasata, pentru servicii IT. Furnizorul este o persoana fizica din Romania (nu pfa, nu srl) si a trecut pe factura doar numele si numarul proiectului; si presteaza anumite servicii IT lunare (creeaza ceva la site). Plata se face din contul bancar al firmei. Intrebare: Este in regula sa inregistrez aceasta factura? Daca da, cum o declar in 394 sau daca nu, cum inregistrez platile efectuate?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
20.06.202244 vizualizari

Monografie discount cod reducere

Situatie de fapt: SRL microintreprindere cu activitate de comert online, vinde anumite produse pe platforma Emag. Clientul primeste un discount conform cod reducere la marfa achizitionata (suma este trecuta cu minus pe factura si fara tva). Deci marfa si acest discount cod reducere sunt impreuna pe factura. Intrebare: Care este monografia corecta pentru aceasta factura? Se foloseste contul 709 sau se scade marfa 707?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
20.06.2022148 vizualizari

Contract de comodat versus contract de inchiriere

Situatie de fapt: O societate comerciala cu activitatea de cazare in turism, nu i s-a acordat un imprumut bancar, pentru achizitia unei piscine, intrucat are activitate sezoniera. In aceasta situatie i s-a acordat fiicei administratorului un imprumut pentru achizitia piscinei. Intrebare: Exista posibilitatea, in baza unui contract de comodat, intre fiica si societate de a transfera cheltuiala cu rata (capital+ dobanda) asupra societatii?
PREDESCU MONICA MONICAPREDESCU MONICA MONICA
17.06.202263 vizualizari